Cartea care ma insoteste

Prefata:

"Ma numesc Salma", Fadia Faqir, Editura Leda, 2008, 304 p.

"Scriu ca sa depun marturie si sa fac dreptate. Scriu ca sa exorcizez temerile oamenilor. Scriu in incercarea zadarnica de a-mi insufla mie insami curaj. Drumul a fost si mai este inca lung, cu multe oprelisti, dar fara opriri, insa, totodata, plin de recompense si de surprize placute." (FADIA FAQIR)

Intr-un sat de munte din tinutul Levantului, Salma, o tanara pastorita beduina, incalca legile sacre ale tribului ei, ramanand insarcinata in afara casatoriei. Pentru ca familia sa-si recastige onoarea pierduta, traditia musulmana ii cere sa o ucida pe cea care a pacatuit. Fugind din calea unei morti sigure, Salma alege refugiul in inchisoare, unde da nastere unei fetite care ii va fi insa imediat luata de catre statul iordanian si dusa intr-un orfelinat pentru copiii nelegitimi. Adoptata apoi de o calugarita misionara, Salma imigreaza in Anglia, unde incepe o noua viata, in poate cel mai britanic oras din toate, Exeter. Aici, tanara musulmana incearca din rasputeri sa se adapteze, sa-si invinga complexele si prejudecatile, dar teama obsesiva, durerea exilului si dorul de copilul care i-a fost rapit o impiedica in fiecare clipa.

"In acest al treilea roman al sau, scriitoarea iordaniana Fadia Faqir abordeaza cu mult curaj tema conditiei vulnerabile a femeii musulmane intr-o societate dominata de barbati...O poveste remarcabil scrisa, despre traditiile represive si inca active ale lumii arabe." (Booklist)

Fragment de autor:

Unde raul se intalneste cu marea

Oile albe impanzeau verzile coline, iar luminile morii solitare pluteau pe oglinda linistita a raului Exe. Era inceputul unei noi zile, dar verdele dealurilor inrourate, albul oilor, cenusiul cerului, toate ma purtau spre trecutul meu indepartat, intr-un sat mic si noroios, pe nume Hima, ascuns printre colinele saracacioase, spre crangurile de maslini de un verde-argintiu, licarind in razele diminetii. Eram o pastorita care isi mana oile, cantand din fluier, sub soarele curat, spre rarele petice de iarba. Soarele englez era timid, se ascundea intruna in spatele norilor care nu se opreau niciodata din plans. In aceasta perioada a anului, catunul se umplea de camile, cai, vaci, caini, pisici, fluturi si albine. Caii alergau si copitele lor starneau nori de praf in poiana satului. Era primavara si incepuse deja anotimpul logodnelor. Nuntile se tineau imediat dupa stransul recoltei. Iar eu eram deja coapta si gata sa fiu culeasa. „Mama, am vazut luna in noapte”, asa cantam pentru caprele mele negre si maronii. „Acolo sus pe cer. Iarta-ma, Allah, caci am pacatuit. Am cazut prada focului pasiunii.”

*

Am atasat o captuseala la pantaloni, i-am tras peste picioarele mele rase si unse cu ulei si mi-am dat seama ca, in sfarsit, eram libera. Se terminase cu zilele in care alergam dupa gaini in nadragi sau in rochii lungi, inflorate, in culorile stralucitoare ale satului: rosu ca sa fiu observata, negrul maniei, verdele primaverii si portocaliu-deschis, ca soarele fierbinte.

Daca aceasta sticluta ar fi plina cu veninul unui sarpe, as bea-o dintr-o inghititura. Mi-am dat cu parfum dupa urechi si pe incheietura mainii, am tras aer in piept, mi-am scuturat parul de-acum despletit si neacoperit, mi-am supt burta, mi-am indreptat spatele si am iesit de la Swan Cottage.

Acesta era numele pe care Liz il alesese pentru casa ei cu perete comun. Am tras in piept aerul curat al diminetii, mi-am umflat pieptul pana cand muschii spatelui mi s-au incordat complet. Vedeam petice de cer alb printre norii stravezii care se intindeau in diferite forme, o coama de cal, o talpa mica, o mana ridata, ca o frunza de vita-de-vie proaspata, care tocmai a imbobocit.

Din departare, catedrala parea mica si intunecata. Soarele englezesc, palid, incerca din greu sa topeasca norii. Am trecut de caminele studentilor, de casele mari si albe, cu gradini ingrijite si caini care latra, am trecut de inchisoarea Maiestatii Sale. M-am uitat la zidurile inalte, la sarma ghimpata incolacita, la ferestrele mici, cu gratii, si mi-am dat seama ca, de data aceasta, ma aflu de partea gresita a usii negre din fier, in ciuda faptelor mele grele si a trecutului meu rusinos. Eram libera, mergeam pe trotuar ca oamenii nevinovati. Fata mea era neagra, ca si cum ar fi fost acoperita de funingine, mainile mele erau negre si manjisem cu smoala fruntile celor din neamul meu. Un lichid vascos, negru, lipicios se prelingea pe balustrada de fier de care ma sprijinisem pana la alee. Am scuturat din cap, incercand sa alung mirosul putred, si am privit spre Exe. Cativa pescarusi fluturau din aripi, isi inconjurau prada si apoi se scufundau in apa, pentru lovitura finala. Numarul meu se terminase de mult, dar imi scapa motivul pentru care traiam, parca, intr-un timp imprumutat.

Nasul meu urma parfumul florilor inmugurite, dar coborand dealul, mirosul de caprifoi era dintr-odata acoperit de izul patrunzator de grasime, care era primul indiciu ca Peter’s Plaice, pescaria din coltul Turnului cu Ceas, nu era departe. Am adulmecat aerul. Un grup de studenti tineri stateau acolo si strigau:

— S-a dus timpul educatiei.

— S-a dus timpul, am repetat eu.

In urma cu cativa ani, am gustat prima mea portie de peste cu cartofi prajiti, dar stomacul meu arab, de munte, nu a putut digera grasimea, care a plutit timp de mai multe zile in pantecul meu. Salma a rezistat, dar Sally trebuie sa se adapteze. Tot cautam in Dictionarul Oxford cuvantul „a se adapta”: „A se potrivi, a se ajusta, a se schimba.” Se pare ca in Anglia politia te oprea in mod regulat pe strada si iti controla actele si sentimentul apartenentei. Un ofiter care se ocupa de imigranti ar putea decide sa se foloseasca de asta spre a-mi testa loialitatea fata de regina. Am mestecat partile care erau inca inghetate si i-am spus, cu lacrimi in ochi, tanarului care le cumparase pentru mine:

— Iami, delicios.

— Iami! a spus el, in chip de repros.

In Hima, mama imi reprosa mereu cate ceva. Salma, ai hranit vacile? Ai curatat hambarul? De ce n-ai muls caprele? Ba le-am muls. In fiecare dimineata data de Dumnezeu, imi bagam marginea rochiei mele inflorate in nadragii portocalii si fugeam pe camp. Tineam tulpinile aurii de grau intr-o mana si, cu secera in cealalta, loveam cat de tare puteam.

Mainile mi se inasprisera din pricina porumbului si graului uscat, si mi se innegrisera unghiile. Aveam maini batucite, murdare. Asta inainte sa fug spre libertate. Acum clatinam din cap si frecam piatra mare si falsa a inelului cu mainile mele fine, care erau mereu unse cu crema din unt de cocos, si oftam. Duse erau zilele acelea in care nu eram decat o pastorita, o fata de la tara. Acum sunt cusatoreasa, asistenta de croitor, intr-un magazin din Exeter, care a fost votat in urma cu cativa ani cel mai frumos oras din Marea Britanie.

Acum Salma, irisul negru din Hima, trebuie sa incerce sa devina o Sally, un trandafir englezesc, alb, increzator, cu un elegant accent britanic si cu un ponei.

Liz, Elizabeth, regina Elisabeta I, Maiestatea Sa, proprietareasa mea, dormea inca. Mirosul de vin ieftin se impregnase in toate: in canapea, in fotolii, in masa si in scaunele de bucatarie, in perdele si in covoarele mucegaite. Cand am intalnit-o pentru prima oara pe Liz, parea inalta in bluza ei de marinar, in camasa albastra, in pantalonii de calarie scurti, incaltata cu ghetele negre si joase, din piele.

Curriculum vitae:

Fadia Faqir s-a nascut in 1956 la Amman, in Iordania, intr-o familie musulmana. A facut studiile universitare si postuniversitare in Marea Britanie, unde locuieste si in prezent, la Durham, alaturi de sotul si de copiii ei. Si-a dedicat viata si cariera sustinerii drepturilor femeii musulmane si incercarii de a gasi o cale de reconciliere intre cele doua lumi. Romanul ei de debut, Nisanit, a fost publicat in 1990, fiind tradus si in limba araba.

In 1995, i s-a acordat premiul New Venture Award, pentru contributia insemnata pe care a avut-o la redactarea volumului
colectiv: In the House of Silence: Autobiographical Essays by Arab Women Writers Series. Cel de-al doilea roman al sau,
Pillars of Salt, a fost tradus in mai multe limbi, versiunea daneza fiind nominalizata la ALOA Literary Award, in 2001. A
scris, de asemenea, nuvele (The Separation Wall si Purple Heart, ambele publicate in 2004) si piese de teatru (Turn
Your Head Not, 2004).

Ma numesc Salma, cel de-al treilea roman al scriitoarei britanico-iordaniene, a fost publicat in 2007 in Marea Britanie si
urmeaza sa apara in paisprezece tari, tradus in unsprezece limbi.

Ca jurnalist, Fadia Faqir colaboreaza si in prezent la editarea ziarului feminist Al-Raida, publicat de Universitatea Americano-
Libaneza din Beirut.

„Scriu ca sa depun marturie si sa fac dreptate. Scriu ca sa exorcizez temerile oamenilor. Scriu in incercarea zadarnica de
a-mi insufla mie insami curaj. Drumul a fost si mai este inca lung, cu multe oprelisti, dar fara opriri, insa, totodata, plin de
recompense si de surprize placute” (Fadia Faquir).